Ionuț Negoiță, actualul patron de la Dinamo, pare că s-a săturat de scandalurile din fotbalul românesc și încearcă ușor-ușor să se retragă. Finanțatorul „câinilor” și-ar fi vândut deja o parte din acțiunile pe care le are la club către Rinat Ahmetov, nimeni altul decât patronul celor de la Șahtior Donețk, care ar fi oferit în schimbul a 45% din acțiuni suma de 3,5 milioane de euro, anunță Cancan.ro.
Toată afacerea ar fi fost intermediată prin cuplul Mircea Lucescu – Dinu Gheorghe, ultimul fiind proaspăt numit în functia de director general la Dinamo. Venirea acestuia în Ștefan cel Mare a surprins pe toată lumea, mai ales fiind știut faptul că Dinu Gheorghe a lucrat la cluburi care au avut bugete importante pentru a face performanță, iar Dinamo se află în insolvență și așteaptă decizia Tribunalului de pe 27 mai pentru a vedea cum va aborda sezonul viitor al Ligii 1, mai ales că gruparea are termen până pe 31 mai să poată depune dosarul pentru sezonul 2016-2017 al cupelor europene.
Conform sursei de mai sus, Dinu Gheorghe și Rinat Ahmetov s-ar fi întâlnit chiar la meciul de la Barcelona, disputat de catalani împotriva celor de la Bayern München, în semifinalele Ligii Campionilor, încheiat cu victoria echipei lui Luis Enrique, scor 3-0.
Dacă miliardarul ucrainean va investi la Dinamo, există șanse ca echipa să se poată lupta la titlu în sezonul viitor, așa cum a anunțat ieri și Mircea Rednic, cooptat în acest proiect care se vrea unul de performanță. Ahmetov are mari probleme în Ucraina, unde Donețk și regiunea Donbass, unde își are majoritatea afacerilor, au intrat sub ocupație rusească. Afacerile miliardarului sunt foarte grav afectate, echipa Șahtior joacă acum în pribegie, la Lvov. Însă chiar și așa sumele care se vehiculează în campionatul României sunt derizorii față de investițiile lui Ahmetov. 10-15 milioane de euro, bani suficienți în țara noastră pentru a te bate la titlu, reprezintă pentru Ahmetov și Lucescu o sumă cu care, în cel mai bun caz, cumpără un singur jucător sudamerican.
Pe de altă parte, această tranzacție ar fi în stilul lui Mircea Lucescu, știut fiind parteneriatul în care antrenorul a intrat, de-a lungul timpului, fie la Brescia, cu Corioni, fie la Rapid, cu Copos.
Ionuț Negoiță a dezvăluit miercuri faptul că se va retrage din fotbal dacă nu vor înceta jocurile de culise din fotbalul românesc, iar în final a precizat că săptămâna viitoare va mai organiza o conferință de presă în care va prezenta mai multe lucruri, existând posibilitatea să fie anunțată și această tranzacție.
„Am tăcut vreun an de zile, pentru că am vrut să stau de vorbă cu multă lume pentru a vedea ce înseamnă fotbalul românesc, dar nu voi mai tăcea. Unele lucruri le voi spune public, dar cele mai multe le voi oferi autorităților pentru a căuta probe. Este vorba despre sănătatea mea. Eu nici acum nu mi-am revenit după derby. Avem fotbaliști care sunt centuriștii fotbalului în România. Voi începe un război cu tot ceea ce se întâmplă în fotbal. Săptămâna viitoare vom avea o altă conferință de presă, unde vom mai discuta un subiect care are legătură cu acesta și mai am și alte subiecte. Nu vreau să-mi bat joc de banii mei. Dacă într-un an nu se va curăța fotbalul românesc, eu mă voi retrage”, a declarat Negoiță.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER